Încrederea în noi înșine- super puterea noastră
Am crescut fiind comparați cu alții, după care a devenit o normalitate să ne comparăm noi singuri.
Ce nu ne-am dat seama este faptul că această comparație nu ne-a dus într-un loc mai bun, ba dimpotrivă a știrbit și mai mult puțina încredere în noi înșine pe care o mai aveam.
Și ce se întâmplă în realitate este faptul că începem o luptă de care nici măcar nu ne dăm seama, care ne epuizează încet și sigur, ne scurge de energie, entuziasm și de potențialul fantastic pe care îl avem de a muta munții din loc, de a trăi viața frumoasă la care aspirăm.
Încrederea în tine este super puterea cu care ai venit înzestrată în această lume!
Și chiar dacă fără să știe, părinții, bunicii, profesorii ți-au diminuat-o până acum, tu ai puterea să o crești înapoi.
Când ai încredere în tine, magia începe să se întâmple pentru tine!
Îți mai aduci aminte, acea situație care părea imposibil de realizat și cu toate astea după ce ai făcut acel lucru, te-ai simțit super puternică? Te-ai simțit de neoprit?
Știi că te poți simți așa mereu?
De-a lungul carierei mele, atât ca și antreprenor, ca și hairstylist, formator, coordonator al unei echipe, am văzut cum noi singure dăm startul oportunităților noastre, părăsind zona de confort și devenind și mai puternice, sau cum pur și simplu ne închidem singure ușile oportunităților.
Vin dintr-o familie în care m-am simțit deseori inadecvată, mult prea diferită, specială dar în sensul negativ, nu în cel pozitiv. M-am simțit banală, mediocră, fără niciun dar, fără niciun talent de împărtășit cu ceilalți. Și cu întrebarea permanentă care venea din partea tatălui meu „Ce vrei să se aleagă de viața ta?”, nu păream să fac niciun pas către o posibilă evoluție.
Eram confuză la terminarea liceului, nu știam ce îmi place, ce mi-aș dori să fac, să realizez în viața asta, iar cumva cu pași mărunți am ajuns în timpul facultății să-mi câștig banii de buzunar din industria beauty.
Machiajul și părul pentru mine, erau acele instrumente care puneau masca de încredere!
Erau instrumentele care puteau ascunde cel mai bine toată lipsa mea de încredere.
Mă regăseam în clientele care vroiau să se simtă mai frumoase ca de obicei, să se simtă protagonistele vieții lor și cred că pentru că rezonam atât de mult, de asta și aveam succes.
Prietena mea din copilărie, a deschis această oportunitate către mine, ca să mă facă să deschid sufletele oamenilor către o viață plină de oportunități pentru multe alte femei. Știi tu cine ești, și îți mulțumesc că mi-ai deschis această ușă în salonul tău.
Dacă ai încredere în tine acum, nu înseamnă neapărat că vei avea tot restul vieții tale încredere în tine, decât dacă înveți să-ți antrenezi această abilitate, ca pe orice mușchi ce are nevoie să fie antrenat!
Există într-adevăr câteva trucuri prin care te poți simți încrezătoare rapid și instant, dar adevărata artă este să faci această stare să fie permanentă, iar pentru asta, ai nevoie de disciplină, de conștientizare, de antrenament zilnic.
Fiecare din noi are niște tipare după care trăiește și reacționează în fața anumitor situații. Nu contează că sunt toxice, noi revenim la ele pentru că ne sunt familiare și comode, chiar și așa toxice cum sunt, pentru că simțim că creierul nostru nu mai are nevoie de alte căi de a risipi energia.
Dar aceleași tipare, ne duc exact în același loc; obținem exact aceleași rezultate, nu?
Îți mai dorești același rezultat? Sau vrei ceva nou? Dacă răspunsul tău este , „Nu, nu mai vreau același rezultat, pentru că nu sunt mulțumită cu acesta.”, hai să vedem câțiva pași simplii prin care putem să ne creștem rapid încrederea în noi ca după aceea șă ne formăm un nou obicei, un tipar sănătos, benefic prin care să antrenăm permanent această super putere.
#1 Simte, vizualizează, stabilește cum vrei să te simți ca o persoană plină de încredere.
Vedem mereu în filme fetele populare, sau protagonistele filmului cum intră cu încredere într-o încăpere.
Fă acest exercițiu, cum ai arăta, ce ai simți, ce poziție ai avea, tu, cea cu încredere în tine?
Scrie în jurnalul tău, fiecare detaliu, cum miroși, cum îți arată părul, cum te machiezi, cum te îmbraci, cum ai reacționa în anumite situații neplăcute, cum ai vorbi, cum ai gesticula, ce mașină conduci, cum ești încălțată?
Fiecare detaliu din vizualizarea ta este important să îl scrii pentru că la această stare te vei raporta de acum încolo.
#2 Treci la acțiune – îmbracă-te și aranjează-te ca o persoană plină de încredere în ea.
Pasul numărul doi este să transformi viziunea în realitate. Gândește-ți outfit-ul, alege machiajul, părul, coafura, tunsoarea, culoarea cu care tu te-ai simți cea mai frumoasă. Nu trebuie să fie ceva complicat, fă ceva simplu, cochet și de efect.
De exemplu, la machiaj poți alege să ai în trusă următoarele produse: un cc cream, blush, highlighter mascara, tuș/fard negru și un ruj.
Părul are nevoie de: șamponul, balsamul/masca corect/corectă tipului tău de păr ( dacă nu știi ce ți se potrivește descarcă ebook-ul gratuit ce tip de păr ai de aici), protecție termică, fixativ.
Știi că ai o tunsoare potrivită firului tău de păr și fizionomiei tale dacă ți se aranjează cu ușurință acasă și îți dă o stare de bine. La culoarea părului, nu vei da niciodată greș dacă alegi cu maxim 1-2 tonuri culoarea mai deschisă sau mai închisă decât culoarea ta naturală.
La haine, alege întotdeauna combinații de culori neutre, sau o culoare neutră, cu maxim o culoare puternică și nu ai cum să dai greș. Hainele cât mai simple, fără prea multe modele. Dacă îți plac modelele totuși, alege să ai doar o piesă vestimentară cu model.
Ce parfum ar purta o persoană plină de încredere?
Ce calitate ar avea materialul hainelor? Dar al accesoriilor?
Ce pantofi?
Ar purta pălărie, eșarfă, mănuși?
Asta tu decizi! Ce ai vizualizat încearcă să aplici!
Ce este sigur, este că atâta timp cât hainele tale sunt curate, călcate, fără pete și cât mai simple, îți vor da un super vibe.
#3 Stabilește ce hobby-uri are o persoană plină de încredere.
Hobby-urile ne ajută să ne încărcăm cu energie, ne oferă armonie, pace, liniște, detașare.
Care sunt acele activități care atunci când ai o zi proastă te încarcă cu energie bună?
Ce anume te transformă dintr-o persoană furioasă, într-una zen?
Ce te face fericită?
Ce te face să te simți mai recunoscătoare pentru ceea ce ai?
Ce ai vizualizat că face persoana plină de încredere din mintea ta, în timpul ei liber?
#4 Dezvoltă-te tot timpul.
Avem mai multă încredere în noi atunci când simțim că stăpânim un subiect, o abilitate, un talent.
Care este acel lucru despre care citești și te informezi cu ușurință, fără efort, cu plăcere și ți se pare că zboară timpul când faci asta?
Ce ți-ai dorit tot timpul să înveți dar ți-a fost rușine să faci?
Ce ai vrea să experimentezi?
#5 Nu te mai compara, admiră-i pe ceilalți fără să te mai compari.
Știu că este tiparul nostru toxic din copilărie, dar hai să îi privim pe ceilalți prin prisma recunoștinței, a admirației, conștientizând că suntem diferiți.
Sunt mii de hairstyliști de exemplu în lumea asta, mii de coach, de consilieri, dar nu asta este important, pentru că fiecare avem specificul nostru. Eu voi rezona cu acele femei care nu au încredere în ele, pentru că eu, am avut această problemă, așadar tiparul meu de cliente acesta va fi, iar asta mă face unică.
Învață să te privești pe tine prin prisma unicității tale, iar acest lucru este foarte simplu de făcut, pentru că te poți ghida, în ce fel de familie ai crescut, ce materii ți-au plăcut, ce prieteni ai avut, ce experiențe profesionale ai avut și care este punctul comun în toate acestea?
#6 Fii recunoscătoare și crează lucurile din prisma abundenței, nu a lipsei.
Suntem mult mai pline de încredere atunci când știm că avem tot ceea ce ne trebuie pentru a reuși.
Dar pentru a știi că ai tot ce îți trebuie, ai nevoie să realizezi ceea ce ai acum în viața ta, ce ai reușit să realizezi până acum în viața ta.
Uneori, avem nevoie de ajutorul cuiva din exterior pentru a ne ajuta să vedem darurile noastre, reușitele noastre, apelează la o prietenă, un coach, un consilier în dezvoltare personală, cineva care te poate privi obiectiv.
Când ne concentrăm pe ce ne lipsește, ne oprim singure motoarele entuziasmului, ale optimismului și ale forței de care avem nevoie pentru a ne transforma visele în realitate. Oprindu-le, ne întoarcem la comparația cu ceilalți, la invidie, frustrare, griji, ajungem cu pași siguri la epuizare.
Încrederea în noi înșine este un proces, adică o succesiune de pași de acțiune, nu este o destinație. Iar acest proces va fi de partea ta în momentul în care vei știi să te oprești, să conștientizezi ce ai făcut, câtă importanța a avut asta în viața ta, ce mare realizare este și să fii recunoscătoare pentru ce ai putut realiza. Sărbătorește fiecare pas important pentru tine!
Îți sunt alături prin serviciul meu Ritualul Stării de Bine, dacă ai nevoie de obiectivitate și îmi poți scrie oricând pe contact@alexandrailie.ro.
Citește și alte articole: Încrederea în tine, 6 pași în redobândirea, super puterii tale!