
Mâncărime pe scalp?
Mancarime scalp Cum tratăm mâncărimea pe scalp, ce remedii naturale ai la îndemână și care sunt pașii corecți de urmat. Despre ce vorbim azi: În ultima perioadă, în studio
Mancarime scalp Cum tratăm mâncărimea pe scalp, ce remedii naturale ai la îndemână și care sunt pașii corecți de urmat. Despre ce vorbim azi: În ultima perioadă, în studio
self-care
Prima dată când am auzit despre valori, m-am dus imediat cu gândul la principiile după care ne ghidăm în viața noastră de zi cu zi. Însă valorile noastre și
Ce înseamnă cu adevărat să trăiești și de ce este important pentru tine să trăiești? Ajungem într-un punct uneori, în care nimic nu ne mai este pe plac, nu
Încrederea în noi înșine- super puterea noastră Am crescut fiind comparați cu alții, după care a devenit o normalitate să ne comparăm noi singuri. Ce nu ne-am dat seama
Toți avem mari emoții cu situația care există acum în lume, oare aceste emoții se văd și pe sănătatea părului nostru? Tu ce zici? Ai avut Covid? Ai avut
Ai fost vreodată la coafor sau ai apelat la un hairstylist nou ca să îți schimbi lookul, tunsoarea, culoarea, cărarea și, deși, totul arăta bine și toată lumea te
Te-ai întrebat vreodată tu de ce muncești? Îmi vei răspunde probabil „Pentru bani Ale, pentru ce muncește fiecare de altfel.”. Ești sigură că acesta este răspunsul potrivit? Astăzi vreau
Treaba cu consilierul de dezvoltare personală sună foarte ciudat, nu-i așa? Da, știu, și mie mi-a sunat ciudat până când am apelat la unul și am văzut ce magie
Am avut plăcerea să o am invitată într-un live pe Dana Russu-Communication Coach, unde am dezbătut tema „Cum discutăm cu noi înșine și ce efecte asupra corpului nostru are
Sunt aici pentru tine! Cum te pot ajuta?