Te-ai întrebat vreodată tu de ce muncești?

Îmi vei răspunde probabil „Pentru bani Ale, pentru ce muncește fiecare de altfel.”.

Ești sigură că acesta este răspunsul potrivit?

Astăzi vreau să discutăm despre claritatea în munca ta, pentru că dacă vei afla răspunsul la întrebările:

  • DE CE MUNCESC?
  • DE CE AM NEVOIE CA SĂ FIU FERICITĂ?
  • CÂT ÎMI ESTE DE AJUNS?

80% din viața ta va fi mult mai clară.

Am văzut zilele trecute un documentar care s-a întâmplat să coincidă cu citirea cărții Arta de a fi Zen și am avut o revelație, pe care astăzi vreau să o împărtășesc cu tine.

Concluzia mea, în urma acestui documentar, este că sunt puțini oameni care știu de ce muncesc, de ce anume au nevoie ca să fie fericiți și cât anume le este suficient. Cei mai mulți merg la serviciu că așa trebuie, că altfel mor de foame, vor salariu mai mare, independență financiară, dar nu sunt dispuși să aloce și efortul necesar, procesul care trebuie parcurs.

Așadar, astăzi, m-aș bucura dacă la sfârșitul articolului ai putea să definești clar cât îți este suficient, ca să nu mai vinzi cea mai de preț resursă a ta, pe lucruri, care nu le doreai cu adevărat.

Muncim pentru lucruri care ajung gunoaie

Zi de zi ești influențată, manipulată să cumperi diverse servicii, obiecte, experiențe, locuințe, vacanțe, și câte și mai câte. Îți dorești să mergi și tu în Bali așa cum au mers prietenele tale cu familia lor. Îți dorești vacanțe exotice, mașini și case luxoase, familia perfectă, fericită, în grădina palatului tău. Îți dorești haine de firmă, să fi mereu elegantă și ca scoasă din cutie, coafată, machiată, cu unghiile mereu impecabile, dar toate aceste dorințe necesită plătirea unui preț, investirea unei resurse extrem de importante, și anume TIMPUL TĂU.

O resursă pe care poate azi nu o consideri importantă, dar dacă cineva ți-ar da astăzi un diagnostic cu o sentință la moarte, probabil ar deveni cea mai prețioasă resursă a ta, nu-i așa?

Ne băgăm singuri într-un stres pentru a bifa toate aceste dorințe, case, mașini, aparențe prin care ne dorim să fim diferiți de toți ceilalți, deși ne deranjează dacă suntem tratați diferit față de ceilalți.

Cu toții vrem această listă de bifat, în esență ca să simțim că aparținem undeva, că suntem apreciați, valorificați, admirați, dar în același timp vrem să fim speciali, unici față de tot grupul de care aparținem.

Dar oare chiar ai nevoie de aceste aparențe? Oare chiar ai nevoie să impresionezi pe toți ceilalți? Dar tu ești impresionată de tine acum când te uiți în oglindă?

Oare nu ar fi mai ușor să ne stabilim cât și ce anume ne trebuie ca să fim fericiți?

Ai remarcat ce anume se întâmplă cu toate acele lucruri pentru care ai muncit?

80% din hainele din dulapul tău nu le folosești, ci doar ocupă spațiu. Constați că ai nevoie de o casă mai mare, pentru că ești prea înghesuit la bloc și nu mai ai unde să depozitezi lucrurile, așadar decizi să-ți vinzi timpul, prețiosul timp, pentru un depozit mai mare. Mașina bună care funcționează perfect acum nu mai este bună, nici tu nu știi din ce motiv, dar știi doar că trebuie schimbată, așadar vinzi și mai mult timp , prețiosul tău timp pentru asta.

Apoi, după ce muncești opt sau zece ore, ca să plătești toate cele de mai sus, pui presiune pe tine că vrei ca familia și copiii tăi să aibă un stil de viață extraordinar, care doar banii îi pot asigura. După câțiva ani de alergat ca hamsterul pe roată fără oprire după independența ta financiară constați că:

Ai pierdut toată copilăria copiilor tăi pentru lucruri care au ajuns o mare grămadă de gunoi.

Că ești bolnav sau în vârstă și depozitul mare nu îți mai servește, că nu mai reușești să ai grijă de grădina luxuriantă, că prietenii nu mai există pentru că nu ai avut timp pentru ei, că serviciul nu îți mai servește pentru că sănătatea ta precară nu îți mai permite să faci lucrurile ca înainte, și tot ce îți dorești acum este să ai timp, sănătate și doar să te bucuri de clipa care există.

Oare nu este mai ușor să muncești mai puțin știind acum, că în esență, nu ai nevoie de atât de multe lucruri? Că nu ai nevoie să dai timpul tău prețios pentru o grămadă de gunoaie?

Nu ar fi mai sănătos să muncim puțin, dar cu sens? Să depunem 20% efort și să avem 80% mulțumire, împlinire, fericire?

De ce avem stres financiar?

Pentru că nu știm ce și cât anume ne face fericiți. Pentru că nu suntem suficient de disciplinați și atenți pe ce anume cheltuim și dacă într-adevăr acea cheltuială ne servește sau mai degrabă ne deservește. Vrem toate lucrurile pe care le vedem la TV pentru că s-ar putea să ne facă mai fericiți, când, de fapt ne aruncă într-o alta roată de stres financiar.

Rămânem dependenți de tot ceea ce este în exteriorul nostru, ca sa ne hrănim, să ne îngrijim, să avem sănătate, dar oare nu am fost înzestrați cu tot ce ne trebuie pentru a supraviețui, pentru a trăi bine?

Rețeta succesului și a unui trai fără stres, sau cu stres puțin constă în a tria lucrurile care sunt esențiale și care lucrează pentru tine pe termen lung. Presupune să revii la multe activități care sunt în puterea ta de a le face.

De exemplu:

  • În loc să locuiești într-o singură cameră din palatul tău cu zece camere, ce ar fi să îți alegi o casă exact pe nevoile tale, care să reprezinte un cost foarte mic din bugetul tău lunar. Asta presupune ca tu să fii foarte harnic, disciplinat și creativ. Îți poți produce singur energia, căldura, hrana, legume, fructe, oamenii au știut și știu în continuare cum să facă toate astea, doar confortul ne face să uităm asta.

Antrenându-te în toate activitățile de mai sus, corpul tău va fi mai sănătos, pentru că este tot timpul în mișcare, vei avea hrană sănătoasă, vei avea o minte ocupată dar și eliberată de tot stresul pe care îl ai la job. Te va deconecta de la problemele zilnice și te va conecta cu natura, cu lucrurile care îți dau energie, și ghici ce, este gratis, nu te costă nimic.

  • Călătoriile, concediile plănuiește-le în avans și pregătește-te din punct de vedere financiar.

  • Fii disciplinată lună de lună, împarte banii în trei mari categorii, salariul tău, reinvestirea în afacere, economii. Apoi, împarte bugetul tău, pentru educație, sănătate, distracție, împarte bugetul de economii, în fond de urgență, investiție pe termen lung, vacanțe. Fă asta cu orice sursă de venit, indiferent, cât de mică este.

Stabilește clar, care sunt activitățile, lucrurile care te împlinesc. Definește în termenii tăi succesul, fericirea, bogăția, abundența și cum vrei să îți trăiești viața frumos. Când vei defini aceste lucruri conform autenticității tale, viața ta va căpăta sens, tu te vei simți mult mai bine, îți vei știi obiectivele.

Ce vrei să lași în urma ta moștenire?

Cum vrei să influențezi viețile oamenilor din jurul tău?

Câtă bunătate și bucurie vrei să aduci în viețile altora prin ceea ce tu faci astăzi?

Muncim mult și apoi ne simțim vinovați că am pierdut timp prețios pe care puteam să îl petrecem cu copiii noștri, puteam să ne bucurăm de un apus de soare frumos și de un pahar de vin alături de cel drag. Puteam să ne simțim recunoscătoare pentru procentul de 20% de lucruri pe care le folosim frecvent.

De ce te simți vinovată, oare nu tu ți-ai dorit stilul acesta de viață? Nu tu ai considerat că a fugi după grămada de bani, pentru a avea sănătate, siguranță și alte lucruri este mai important decât timpul tău?

În speranța că alegi conștient, că îți faci lista cu ce anume te face fericită, pentru a obține claritate asupra vânzării timpului tău prețios, sper să îți fie de folos revelația mea și să alegi să trăiești simplu și frumos!

 

S-ar putea să îți placă și: