Sunt atâtea opțiuni în momentul de față în legătură cu produsele pentru păr, încât ne trezim că avem baia plină de produse și parcă niciunul nu își face treaba așa cum arătau la televizor.
Ai pățit asta?
Am întâlnit în studio cliente care cred că aveau acasă mai multe produse decât aveam eu în salon și care în continuare aveau părul deteriorat, uscat, deshidratat. Acela a fost unul din momentele în care m-am gândit câtă risipă de bani, spațiu și energie.
Nu mă înțelege greșit, ador produsele pentru păr și îmi place și mie să experimentez cât mai multe, dar după ce am găsit câteva produse calitative, parcă niciunul nu s-a mai putut ridica la înălțimea lor. Am fost apoi mult mai atentă la eticheta produsului, la parfum, ingredienți, structură, la absolut fiecare detaliu, inclusiv la ambalaj.
Ca să nu ne mai trezim în situația clientei mele care avea baia plină de șampoane și măști, dar degeaba, există câțiva pași simplii prin care să te asiguri că nu vei face risipă de banii tăi, timpul tău și energia ta, cât și de spațiul din baia ta.
Primul pas pe care ți-l recomand ca să fii sigură că alegi produsele potrivite, este să mergi la un specialist, un hairstylist, tricolog, tricoterapeut, pentru a beneficia de o consultanță. În cadrul acelei întâlniri, se va analiza scalpul- dacă există sau nu afecțiuni, se va analiza părul- dacă se rupe, ce elasticitate are, ce porozitate are, cât de uscat este, se va face diagnoza și se va discuta despre rutina ta de îngrijire de acasă. Specialistul va analiza ce produse ai tu acum și pe care le folosești, va verifica eticheta produselor ca să vadă ce ingredienți au produsele tale. Apoi, îți va face o listă cu recomandări de produse și de pași corecți în îngrijirea ta acasă.
Dacă știi că ai mai multe afecțiuni fizice, cum ar fi ovare polichistice, tiroidită, psoriazis, dermatită etc., este bine să îi spui acest lucru hairstylistului/tricologului/tricoterapeutului, astfel încât să-ți facă recomandările cât mai eficient.
Sunt specialiști care vor apela și la alte analize suplimentare, o scanare cu un aparat de biorezonanță poate, pentru a vedea deficitul de vitamine din corp, sau poate ai făcut de curând ceva analize de sânge, fiecare detaliu contează în rutina ta corectă de îngrijire.
După ce ai primit recomandările specialistului, pasul numărul doi este să vezi ce poți folosi din ceea ce ai sau dacă trebuie să comanzi alte produse.
În general, 90% din cazuri au nevoie de trei produse: șampon, mască, ulei/protecție termică/leave-in conditioner.
Nu contează neapărat firma/ brandul de la care cumperi, ci contează ce spune eticheta despre aceste produse. Îți las aici link-ul pentru articolul în care am discutat despre acest lucru.
Trei mari aspecte la care să fii atentă sunt:
Cei trei de mai sus sunt inamicii părului – sodium laureath sulfate (SLS/SLES -sulfați) , metilparaben (paraben), dimethicone (silicon) și dacă te știi destul de sensibilă îți recomand să fii atentă și la parfum și la alchool. Produsele tale nu trebuie să conțină aceste ingrediente, dacă cumva totuși există, orientează-te ca aceste ingrediente să fie situate la mijlocul sau chiar sfărșitul listei de ingredienți.
Dacă specialistul ți-a spus să nu pui ulei sau mască de păr la rădăcina părului pentru că îți va îngrășa părul, fă acest lucru. De foarte multe ori avem senzația că produsele nu sunt bune, când de fapt le folosim incorect și când nu înțelegem cum funcționează acel produs.
De exemplu, un șampon care este blând, care are niște sulfați care nu degresează atât de puternic scalpul, va face spumă puțină sau chiar deloc, dar asta nu înseamnă că nu curăță eficient scalpul și părul.
Un ulei de păr potrivit tipului tău de păr nu va încărcă niciodată suprafața firului de păr, adică nu se va vedea uleios, decât dacă uleiul nu îți este potrivit, are molecula prea mare și nu se poate absorbi, este prea gras, prea hidratant pentru tipul tău de păr sau dacă părul tău este suficient de hidratat și nu are nevoie de ceva suplimentar față de masca de păr.
Un fixativ sau o spumă calitativă, se va da ușor jos de pe păr, prin pieptănare, fără să lase firul de păr lipicios.
Dacă ai văzut că acei pași funcționează, fii perseverentă, nu aplica masca de păr doar o dată pe lună, ci la fiecare spălare.
Fii atentă la corpul tău, la reacții. Dacă ai o perioadă mai stresantă, în care corpul tău este plin de adrenalină, cortizol, anumiți ingredienți s-ar putea să îți producă reacții alergice. Așadar fii atentă dacă ai folosit alt produs sau nu, dacă cumva ai încercat un produs nou, cum te-ai simțit după ce l-ai folosit? Te-a pișcat sau nu? Ai simțit ceva în ziua respectivă sau doar a doua zi? Ce emoții ai acum sau ai avut?
A fi minimalistă, mai ales în materie de produse pentru părul tău, înseamnă să deții doar acele produse importante , valoroase și eficiente pentru tine. Vrei să încerci un șampon nou, vorbește cu specialistul tpu, ce îți recomandă.
Cumpără doar atunci când produsul actual ți s-a terminat, sau este pe sfârșit, nu cumpăra trei șampoane, le testezi pe toate și apoi te chinui să le termini fie că îți plac fie că nu. Îți vor expira toate cele trei șampoane și nu vei mai vrea să le folosești. Așadar vor ajunge în coșul de gunoi și vei polua planeta cu trei PET-uri plus substanțele din ele care vor ajunge în sol, apoi în apă, legume, după care în corpul tău.
Încearcă să refolosești ambalajul produsului actual, apelează la specialistul tăuși roagă-l șă îți ofere din șamponul lui profesional pentru reumplere sau caută un magazin zero waste care are un șampon blând, calitativ și mergi cu sticluța la reumplere.
Peria și pieptenul de păr, care vezi că sunt pline de praf, se pot spăla, nu este nevoie să le arunci și să cumperi o dată la ceva timp altele noi.
Nu mai cumpăra toate dispozitivele pentru bucle! Există metode simple de a ondula părul, chair într-un mod mai sănătos fără surse de căldură care să mai usuce și să mai deterioreze părul.
Apelează și la ingredienții din bucătăria ta pentru ați crea anumite produse pentru păr. de exemplu, un șampon uscat poți să îți faci singură, apelând la amidonul de porumb, sau la karob/pudra de roșcove sau chiar cacao dacă ai părul închis la culoare. Presară acestea la rădăcină, masează și te asigur că va fi unul din cele mai ok șampoane uscate pe care le-ai testat vreodată.
Fii creativă, inventivă și alege să trăiești simplu și frumos!