Hey! Mă bucur că ai ajuns aici! Te cunosc, să știi, pentru că eu sunt oglinda ta. Dacă ești ca mine și de multe ori te-ai întrebat cine ești, ce îți dorești, cine îți dorești să fii și cum poți trăi o viață frumoasă în proprii tăi termeni, ești la locul potrivit.
De multe ori ne pierdem în multitudinea de roluri pe care le avem și uităm de rolul cel mai important, care stă la baza tuturor celelalte și anume ROLUL DE A FI TU ÎNSUȚI.
Dacă vrei să începi călătoria prin care să te descoperi, să te iubești mai mult, să te placi mai mult, să ai mai multă încredere și curaj în viața ta și să ai o relație frumoasă, sănătoasă și armonioasă cu tine și cu cei din jur,sunt aici pentru tine!
Și îți spun că te înțeleg. Ai nevoie de claritate.
Lucrez cu clientele mele de peste 8 ani în ședințe individuale.
Datorită nevoilor lor, am dezvoltat acest serviciu.
Am învățat pe propria piele dar și din experiența lor, că toți avem un moment în viață în care nu ne mai regăsim în ceea ce suntem, ceea ce facem. Ne pierdem claritatea, liniștea, pacea, devenim mai puțin toleranți, ne simțim singuri și deși poate avem toate motivele din lume ca să ne simțim împliniți, din contră simțim un imens gol sufletesc.
Te uiți în oglindă și parcă nu știi cine se reflectă acolo. Ai pățit asta?
Toate aceste lucruri vin din tot praful, toată mizeria pe care le-am acumulat și nu ne-am făcut curaj să le curățăm. Starea de bine pe care o vei avea la sfârșitul celor minim 60 de minute împreună, se va simți exact ca atunci când ai făcut curățenie în dulapul tău și ai găsit o mulțime de lucruri frumoase, minunate, utile, eficiente, dar de care ai uitat pentru că nu mai puteai să le vezi din cauza dezordinii.
Te voi ajuta, ca în cele minim 60 de minute împreună, să faci cea mai eficientă introspecție a ta, cea mai eficientă ordine în valorile tale, în cine ești, ce dorești și cum vrei să fie restul vieții tale.
Vei primi la final și un checklist CADOU din partea mea, de care să te ajuți, ca să știi cine ești, de ce faci ceea ce faci, de ce ești recunoscător pentru ceea ce ești azi și pentru a avea la ce să te întorci de fiecare dată când nu ești perseverentă în schimbările pe care ți le-ai propus.
Prin aceste servicii, vei învăța alături de mine cum să pescuiești o stare de bine, indiferent de circumstanțele exterioare și fără să depinzi de altcineva, în afară de tine.
Acest serviciu se desfășoară online.
După ce vei face programarea pe butonul de mai jos, alegând pachetul cu care rezonezi, te rog completează Quizz-ul – câtă încredere ai în tine și revin la tine cu detaliile logării și achitării pachetului.
OFERTĂ PROMOȚIONALĂ