Ritualul stării de bine

Mă plimbam ieri prin mall, și văd la un moment dat în vitrină un titlu mare RITUALUL STĂRII DE BINE.

M-a dus instant cu gândul la clientele mele și cât de important este să avem un ritual prin care să ne energizăm, să ne încărcăm bateriile după o zi stresantă.

Pentru unele dintre noi, coaforul, sau spălatul pe păr reprezintă un ritual al stării de bine, dar dacă ești o persoană cu părul lung, des, fir de păr gros, acest lucru se poate să fie mai degrabă un chin decât o relaxare, nu-i așa? Sau poate ești cu o dermatită pe scalp și încă nu ți-ai găsit produsele potrivite și te speli foarte des și acest lucru te enervează maxim, am dreptate?

Ei bine draga mea, există o modalitate eficientă de a-ți crea un ritual al stării de bine, la care să te întorci și care să-ți fie la îndemână, ori de câte ori ai nevoie să te detașezi de probleme, să te încarci cu energie bună, ca să te poți destresezi și să trăiești frumos și armonios.

Aștept să îmi spui care este ritualul tău și care activitate îți aduce cea mai multă energie.

Alexandra Ilie

Hairstylist, tricologist, formator și consilier în dezvoltare personală, pe scurt,  Expertul tău în Self-Care.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *